Bologna & Modena
[RO] Bine ai venit, 2025! Sper ca acest nou an să vă aducă experiențe de neuitat, împlinire sufletească și privilegiul de a cunoaște liniștea în această lume zbuciumată de războaie, sărăcie și neajunsuri. În ceea ce mă privește, am decis în mod spontan să profit de ultimele zile de concediu pentru a reveni la locul meu safe care este chiar aici, pe blog, propunându-mi astfel să vă prezint câteva destinații noi din ultima mea călătorie. Deși v-am "zăpăcit" cu Italia în ultimii 7 ani de când sunt pe blog, niciodată nu cred că voi reuși să epuizez subiectul și să prezint tot ce are de oferit această țară. Astăzi am de gând să vă arăt câteva locuri contrastante, aș putea spune. O să vă prezint Bologna pe care o pot numi, fără prea mari ezitări, orașul tinerilor, precum și Modena, un oraș mult mai mic, mai tradițional și mai rustic (aflat la 30 de minute cu trenul de Bologna). [EN] Happy new year! I really hope that 2025 will bring you lots of unforgettable experiences, fulfillmen...